Valsul este un dans născut în suburbiile Vienei, precum și în regiunea alpină a Austriei și Germaniei. Încă din secolul al XVII-lea, valsurile s-au dansat în sălile de bal ale curții habsburgice. Weller-ul un precursor al acestuia era dansat de ţărani din Austria şi Bavaria chiar înainte de această dată. Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, o dată cu apariția sălilor de bal luxoase, acest dans a fost deja acceptat de către înalta societate.
Cu toate acestea, opozanții nu au întârziat să-și facă apariția. Profesorii de dans vedeau în vals o amenințare pentru profesia lor. Paşii de bază ai valsului puteau fi învăţați într-un timp relativ scurt, în timp ce menuetul şi alte dansuri de curte implicau o practică considerabilă, nu numai pentru a învăța multiplele figuri complexe, dar, de asemenea, și pentru a dezvolta o ținută adecvată.
Valsul a fost criticat, de asemenea, pe motive morale de către cei care se opuneau poziției închise dintre parteneri (se consideră că este primul dans care s-a dansat în poziţie închisă) și rotirilor continue. Deoarece când a ajuns în sălile vieneze de dans, partenerilor nu le era permis să se atingă, liderii religioşi l-au catalogat aproape în unanimitate ca fiind vulgar și păcătos. Dar, așa cum arată și istoria, această opoziție a servit numai pentru a creşte popularitatea valsului. Burghezia l-a preluat cu entuziasm imediat după Revoluţia Franceză. Numai Parisul avea aproape şapte sute de săli de dans!
Lovitura finală pentru oponenții valsului a venit o dată cu apariția compozițiilor lui Joseph Lanner și Johann Strauss junior, care au stabilit standardul pentru valsul vienez. Muzica interpretată de orchestre complexe conținând o varietate mare de instrumente muzicale, l-a făcut să devină un dans foarte elegant și sofisticat. Datorită elanului său acesta atragea atât dansatorii cât și spectatorii.