Echipa noastră

Instructorii noștri

Dansatori profesioniști cu experiență în competiții naționale și internaționale, dedicați să te ghideze pas cu pas — indiferent de stil sau nivel.

Cunoaște echipa

Folosește săgețile, miniaturile sau săgețile de tastatură pentru navigare

Alexandra Dumitrache★ Fondator
Instructor dansuri latino, de societate și dansuri populare

Alexandra Dumitrache

Alexandra Dumitrache este fondator, manager și instructor la școala În Pași de Dans, înființată în 2009. Decizia de a înființa această școală a venit din pasiunea pentru dans și dorința de a împărtăși cu cât mai multe persoane bucuria pe care o oferă dansul și muzica.

Are o experiență de peste 24 de ani ca instructor de dans și a participat la numeroase competiții naționale și internaționale de dans sportiv.

În cadrul școlii, rolul Alexandrei cuprinde:

- predarea dansurilor latino, de societate și dansurilor populare, atât pentru copii, cât și pentru adulți;

- organizarea și coordonarea cursurilor de dans;

- organizarea evenimentelor și activităților desfășurate în afara cursurilor de dans.

Urmărește:
Cătălina Gurău
Instructor dansuri populare și lecții private pentru miri

Cătălina Gurău

Cătălina Gurău colaborează cu În Pași de Dans din 2018, în calitate de instructor-coregraf pentru grupele de dansuri populare adulți, lecții private pentru viitori miri, precum și workshopuri.

Cătălina este un izvor de energie și bucurie, atât fizic cât și emoțional. Este o persoană plină de voie bună și își aduce aminte mereu de importanța zâmbetului. Pasiunea pentru dans a descoperit-o la În Pași de Dans, iar de atunci, dansul a devenit un stil de viață pentru ea.

Plină de inspirație, bucurie și empatie, este mereu atentă la nevoile celor din jur și dispusă să ofere ajutorul. Adesea, energia ei este molipsitoare, iar în preajma ei oamenii se simt susținuți și înțeleși.

Urmărește:
Miriam Haghighi
Instructor dansuri latino, de societate și coregraf lecții private pentru miri

Miriam Haghighi

Miriam Haghighi colaborează cu În Pași de Dans din 2022, fiind instructor al grupelor de adulți unde predă dansuri latino și de societate.

Are o experiență de peste 13 ani în dansul sportiv de performanță și a participat la numeroase competiții naționale și internaționale.

Pentru Miriam, pasiunea pentru dans este motorul care o motivează să împărtășească cu ceilalți bucuria, eleganța și secretele dansului.

Urmărește:
Daniela Cristea
Instructor - coregraf pentru lecții private

Daniela Cristea

Daniela Cristea colaborează cu În Pași de Dans din 2023, unde predă dansuri latino și de societate pentru grupele de adulți și lecții private pentru miri.

Are o experiență în dansul sportiv de 9 ani, ca dansator și de peste 5 ani ca instructor.

A participat la numeroase competiții, evenimente și proiecte naționale și internaționale de dans, care i-au modelat personalitatea și stilul de viață, dansul ocupând un loc important în viața Danielei.

Urmărește:
Nicholas Ciurea
Instructor salsa, bachata și kizomba

Nicholas Ciurea

Nicholas are o experiență solidă de 11 ani în dansul sportiv și predă cu pasiune de peste 16 ani.

Este vicecampion național la bachata, remarcându-se prin stilul său tehnic, carisma pe ringul de dans și abilitatea de a transmite clar și eficient cunoștințele cursanților.

Din 2023, colaborează cu În Pași de Dans, unde predă salsa și bachata și contribuie activ la dezvoltarea comunității de dansatori și la organizarea evenimentelor tematice.

Urmărește:
Luiza Bulmaga
Instructor - coregraf lecții private pentru miri

Luiza Bulmaga

Luiza Bulmaga este instructor la În Pași de Dans din 2023, unde predă, în mod special, lecții private pentru miri.

Luiza a început să danseze la vârsta de 9 ani, iar de-a lungul timpului dansul a devenit un stil de viață pentru ea; în paralel practică și karate de performanță.

Pasionată de dans, energică, Luiza este o instructoare înțelegătoare, creativă, iar experiența vastă din viața sportivă și simțul pedagogic o fac să înțeleagă cu ușurință nevoile fiecărui elev al ei, reușind astfel să pună în valoare, prin dans, calitățile cursanților ei.

Urmărește:
Luciana Iacob
Instructor de dans sportiv

Luciana Iacob

Luciana Iacob este instructor de dans sportiv în cadrul școlii În Pași de Dans, unde îmbină pasiunea cu răbdarea în lucrul cu grupele de copii — de la primele mișcări ale începătorilor până la performanțele celor avansați. De asemenea, îi ghidează cu bucurie și pe miri în pregătirea dansului lor de nuntă.

Pasionată de dansurile latino, Luciana are peste 12 ani de experiență ca dansator și mai mult de 4 ani ca instructor. Pentru ea, dansul nu este doar un sport, ci o formă de expresie care cultivă disciplina, atenția la detalii și eleganța mișcării.

Este apreciată pentru energia pozitivă, perfecționismul său discret și dorința sinceră de a fi un exemplu pentru cei pe care îi inspiră zi de zi.

1/7

Specializări

Ce face echipa noastră diferită

Formare continuă

Workshop-uri și seminarii naționale și internaționale, mereu la curent cu cele mai noi tendințe.

Experiență competițională

Majoritatea instructorilor sunt campioni naționali sau finaliști internaționali.

Pedagogie adaptată

Metode de predare ajustate la vârsta, nivelul și obiectivele fiecărui cursant.