Vals lent

Valsul a fost introdus in Statele Unite in prima jumatate a secolului al XIX-lea si, impreuna cu Mazurka, Varsoviana si Polka, a devenit cunoscut ca „round dance”. Prima atestare documentara provine din Massachusetts-ul anului 1834 si il are ca protagonist pe Lorenzo Papanti, un profesor de dans din protipendada Bostonului acelei epoci. Acesta a fost invitat la o petrecere mondena organizata la resedinta doamnei Otis Beacon Hill, ocazie cu care a facut o demonstratie de Vals Vienez.

Din cauza ritmului alert al Valsului Vienez, destul de pretentios si greu de urmarit de catre dansatorii obisnuiti, a devenit imperios necesara lentificarea sa, compozitorii incepand sa scrie muzica de Vals intr-un ritm mai accesibil. Astfel, in anul 1870, in Statele Unite a aparut o forma mai lenta a rapidului „Vals Vienez”, dansata pe un tempo de 90 batai pe minut.

Cunoscut initial sub numele de „Boston”, acest dans era caracterizat, printre altele, de intoarceri lente cu miscari lungi si alunecate, partenerii tinandu-si mainile unul pe soldurile celuilalt. O alta schimbare importanta care a avut o influenta foarte mare in dezvoltarea ulterioara a dansului sportiv, a fost cea legata de pozitia labelor picioarelor. Initial acestea erau tinute intoarse in afara, ca in balet, Boston-ul fiind primul dans de salon in care labele picioarelor se miscau pastrand un paralelism reciproc. Aceasta evolutie a fost determinata de introducerea pasilor in fata si in spate in figurile de dans.

Pentru a putea contura o idee in legatura cu impactul social pe care l-a avut acest dans la inceputul secolului al XX-lea, trebuie sa mentionam ca, in general, programul unui bal din acea perioada cuprindea in proportie de aproximativ 75% Valsuri, 25% reprezentand alte dansuri. Boston-ul a fost la originea Valsului Englez, cunoscut in zilele noastre sub numele de Vals Lent. Varianta moderna a acestui dans a aparut in jurul anului 1910, fiind elaborata de catre profesorii de dans din Anglia. Forma actuala a dansului a fost descrisa ca derivand atat din Landler cat si din Boston, imprumutand elemente din amandoua. O alta modificare a reprezentat-o aparitia „ezitarii” (hesitation), care presupunea ca dansatorii sa faca un pas caruia sa i se aloce doi sau mai multi timpi muzicali. Desi Boston-ul a disparut odata cu sfarsitul primului razboi mondial, el este unanim considerat precursorul Valsului de stil international pe care il cunoastem astazi sub numele de Vals Lent.

Un rol foarte important in dezvoltarea Valsului Lent l-au avut doamna Josephine Bradly si domnul Victor Silvester, precum si perechea de dansatori formata din Maxwell Steward si Pat Sykes (campioni ai Angliei). De asemenea, o contributie importanta la standardizarea figurilor acestui dans a avut-o Societatea Imperiala a Profesorilor de Dans (I.S.T.D) si in special Alex Moore.

Dansatorii au inceput astfel sa foloseasca avantajele generate de tempoul mai lent pentru a adauga figuri noi, unele folosind ritmuri sincopate, altele avand la baza „ezitarile”. Acestea confereau dansului un farmec deosebit, facandu-l mai interesant de executat si de privit.

Valsul american de astazi seamana cu stilul international, cu diferenta ca se permite o varietate mai mare de pozitii de dans, inchise si deschise, abordare similara celei folosite in dansurile latino-americane. Permiterea despartirii dansatorilor din pozitia traditionala, inchisa de dans da stilului american o libertate de exprimare unica, incluzand genurile dramatic si show. Cu toate acestea, cel putin deocamdata, in competitiile de dans sportiv desfasurate sub egida W.D.S.F. si B.D.F., aceasta abordare este interzisa.

Dupa o evolutie de aproape un secol, Valsul Lent este astazi un dans lin (smooth), caracterizat de actiunea de „swing” (consecinta a combinarii deplasarilor pe orizontala cu variatii pe verticala a centrului de greutate al perechilor).

Actiunea carcteristica de inaltare si de coborare a Valsului se repeta ciclic la fiecare masura dupa cum urmeaza:
1. inaltarea incepe pe pasul 1,
2. inaltarea continua pe timpul pasilor 2 si 3
3. se coboara la sfarsitul pasului 3.

Intoarcerile in ambele directii (orar si antiorar) predomina in structurile coregrafice caracteristice acestui dans. Miscarile de baza la nivelul de inceput includ o succesiune de pasi numita „Chasse turn”, picioarele apropiindu-se pe al treilea pas. Exceptia o reprezinta, cum aminteam mai sus, actiunea de ezitare (hesitation), in care nu este facut decat un pas pe prima bataie a masurii, pozitia pastrandu-se pe celelalte doua.