Dansul sportiv

1. Numit candva dans de societate sau de parchet (Ballroom Dance), dansul sportiv a evoluat considerabil, de la primul campionat mondial oficial desfasurat la Paris in anul 1909. In timp, au aparut forurile internationale ce guverneaza aceasta activitate: IDSF (International Dance Sport Federation) pentru amatori si WDC (World Dance Council) pentru profesionisti.
2.  
3. In Romania, FRDS (Federatia Romana de Dans Sportiv) si-a inceput activitatea in 1991, numarand pana in prezent peste 170 de cluburi afiliate. La nivel mondial, se inregistreaza peste 4 milioane de dansatori, legitimati din 79 de tari de pe 5 continente, care practica acest sport.
4.  
5. Dansul sportiv este un sport de echipa constand in parteneriatul dintre un baiat si o fata intr-un cuplu de dansatori ce interpreteaza pe muzica diferite ritmuri utilizand tehnici specifice. De-a lungul timpului s-au cristalizat doua sectiuni in functie de caracterul si provenienta dansurilor: sectiunea standard sau europeana (vals lent, tango, vals vienez, slow fox si quick step) si sectiunea dansurilor latino-americane (samba, cha-cha, rumba, paso doble, jive).
6.  
7. Fiind o activitate fizica in primul rand, dansul sportiv presupune un tip combinat de efort aerob si anaerob – o excelenta metoda de a preintampina bolile de tip cardio-vascular sau de control al greutatii (se pot arde de la 200 la 700 calorii pe ora). Exista beneficii aduse aparatului locomotor, dansul dezvoltand postura si mobilitatea corpului. Aceasta activitate are insa si un puternic impact psihic asupra celor care o practica. Parteneriatul in dans dezvolta relatiile inter-umane si o stare generala de bine. Dansatorii au incredere in ei insisi, iar copiii pe langa o dezvoltare fizica armonioasa si o personalitate frumoasa au si un colectiv in care invata eticheta specifica dansului de societate – asa cum era numit el acum o vreme. Tehnica necesara impreuna cu maiestria si interpretarea artistica, duc la o forma de dans extrem de disciplinata, de riguroasa.
8.  
9. Dansul sportiv a evoluat in timp dincolo de limitele stricte ale dansului de societate competitional, ajungand sa cuprinda astazi toate stilurile de baza cu o cultura sportiva si o structura competitionala recunoscuta la nivel international.  
10.  

In cele ce urmeaza vom incerca sa facem o descriere succinta a fiecarui stil de dans care se invata aici, la Scoala de dans In Pasi de Dans.

Samba
 

Cand spui Samba nu poti sa nu te gandesti la Carnavalul de la Rio de Janeiro, deci Brazilia. Aici sunt originile Sambei, care de altfel este si dansul national al Braziliei. Este o combinatie de influente africane, indiene si iberice.

Prin 1830 a luat nastere un dans care combina miscari ale negrilor cu rotatii ale corpului si sway-uri din Lundu. S-au adaugat pasi de carnaval, iar in final dansatorii au ales stilul european, in care dansatorii aveau o pozitie mai apropiata.

In 1885 inalta societate din Rio adopta dansul sub numele de Zemba Queca, ulterior Mesemba. Masemba a fost combinat, la inceputul secolului XX, cu un alt dans brazilian numit Maxixe si a fost popularizat in SUA si Europa. O alta demurire pe care a purtat-o Samba a fost “Carioca”, in 1930. 

Dansul devine popular in salile de dans europene abia dupa Al Doilea Razboi Mondial, prin anii 1948-1949, desi primele incercari de a aduce Samba in scolile de dans pe continent s-au facut prin anii 1923-1924. Pierre Lavelle structureaza Samba in anul 1956, o varianta din cadrul dansului sportiv. Apoi au aparut numeroase tipuri de Samba.  

Samba este un dans complet, care solicita fiecare parte a corpului. Se imbina mai multe ritmuri pe mai multe segmente ale corpului. Figurile folosesc, in cele mai multe cazuri, ritmul “bounce”, care se transpune printr-o flexare/intindere a genunchilor inainte/inapoi, combinata cu o miscare a bazinului. Bratele se balanseaza in aer la nivelul bazinului. Pasul doi de bounce este foarte rapid, piciorul preia doar o parte din greutatea corpului. Ceilalti pasi se realizeaza cu transfer total de greutate, talpa facand contactul cu podeaua progresiv, de la varf catre calcai.

Dansul are si un caracter poliritmic: in figurile de baza, miscarea picioarelor are un ritm, iar genunchii si bazinul mentin alt ritm. Partea cea mai solicitata a corpului o reprezinta omoplatii, care executa miscari laterale si sus-jos. Centrul de greutate este usor fixat spre inainte. 

Samba are o coregrafie echilibrata, alterneaza deplasarile cu momente statice si miscarile rapide cu cele lente. Prizele pot fi inchise, deschise, tandem sau fara priza.

Pe scurt, caracteristicile acestui dans sunt: miscarea ampla de sold, o postura corporala plata a rasucirii, se executa cu greutatea spre inainte, pe un picior flexat. Masura muzicala este de 2/4, iar tempoul este de 50-52 batai/minut. 

Cha-cha

Nu putem vorbi despre Cha-Cha fara sa pomenim in prealabil despre Mambo. Exista trei forme de Mambo: simplu, dublu sau triplu, iar versiunea tripla are de fapt cinci pasi. Din acest tip de dans s-a dezvoltat Cha-cha-ul. Cum? O sa vedem in continuare!

La sfarsitul anilor 1940, in Havana, Cuba, trupele de muzicieni americani si cubanezi, cantau in cazinourile marilor orase. Cateva dintre aceste orchestre au incercat sa combine ritmul american de jazz, cu cel cubanez de rumba. Rezultatul a fost Mambo. Printre numeroasele figuri de mambo, exista una care se numea "chatch", ce implica trei miscari rapide ale greutatii urmate de doi pasi realizati mai lent. Pana la inceputul anilor 1950, aceasta figura a schitat un nou dans, dans numit cha-cha-cha.

Cha-Cha-ul a mostenit foarte multe elemente de stil de la "parintii" lui, adica mambo si rumba, ramanand un dans senzual si foarte energic. Ca majoritatea dansurilor latine, si acesta se realizeaza cu o miscare a picioarelor aproape de podea. Soldurile dansatorilor sunt relaxate si permit o miscare naturala a sectiunii pelviene. Partea superioara a corpului se pozitioneaza deasupra piciorului cu care se calca.

Cha-cha-ul este ultimul venit in categoria dansurilor latino-americane a fost vazut pentru prima data in salile de dans din America in jurul anilor 1950, fiind o versiune mai lenta si mai putin complicata a Mambo-ului, numita Dublu Mambo. Cum s-a ajuns la acest lucru? Multa lume s-a plans ca Mambo-ul este prea rapid si prea sacadat, iar orchestrele au inceput sa incetineasca ritmul.

Creat in Cuba Cha-cha-ul contine ritmuri africane si cubaneze amestecate intr-un ritm latino.

Numele Cha-Cha-Cha apare prima data in Haiti, ca fiind o componenta a clopotului. Acest clopot era facut dintr-o placa, ce scotea un zgomot "cha-cha" cand era frecata. O alta versiune a numelui acestui dans ar fi urmatoarea: cand femeile cubaneze danseaza pantofii lovesc cu calcaiele podeaua in ritm de cha-cha-cha. O alta ipoteza este provenienta din cuvantul spaniol "chacha", care inseamna asistenta medicala, sau din "chachar" care semnifica "a mesteca frunze ale arborelui de cacao", sau din "char" care inseamna "ceai".

Cha-Cha-ul in sine a fost inventat in 1954 de un violonist cubanez Enrique Jorrin. Jorrin membru al orchestrei americane Charanga, a redus ritmul mamboului si a facut cateva inregistrari care au ajutat la implementarea acestei schimbari.

Datorita ritmului rapid cha-cha-ul cerea pasi foarte mici. Se dansa pe o masura de 4/4 si numaratoarea era 1,2,3,si,4 si dansatorii faceau intoarceri in executia pasilor. Se puteau adauga pivotari si multe alte miscari noi fanteziste. Pasi incrucisati, rotatii, miscari laterale erau de asemenea incluse, cu franari sau locuri unde miscarea se oprea pentru un moment.

Masura muzicala este de 4/4, tempoul fiind de 30 masuri pe minut.

Denumirea acestui dans a fost prescurtata din Cha-Cha-Cha devenind Cha-Cha.
Cha-Cha-ul este un dans plin de viata, ce implica miscari rapide ce trebuie sa degaje o atmosfera vesela, de joaca, putin obraznica, strengareasca. Are un ritm sacadat, plin de vitalitate si forta, dansandu-se pe melodii ce au imprumutat multe elemente din jazz, beat si disco.

Cha-cha-ul este popular si astazi, ritmul lui putand fi auzit in muzica lui Julio Iglesias, Gloria Estefan, Ricky Martin, Enrique Iglesias, Jennifer Lopez, Chayanne, Justin Timberlake, O-zone, Pink si multi altii.

Rumba

Rumba a rezultat în principal din contopirea a trei culturi: africană, iberică şi amerindiană. Originile rumbei datează din secolul al XVI-lea, odată cu sosirea primilor sclavi negri din Africa.

Descoperită în 1492 de către Columb, Cuba devine în scurt timp un loc predilect al comerţului cu sclavi, majoritatea aparţinând poporului vest-african Yoruba (Nigeria de astăzi), un popor cu o cultură dezvoltată şi înzestrat cu mult talent în ceea ce priveşte muzica şi dansul.
Se presupune că rumba are la origine un gen de Flamenco adus de către spanioli în Cuba, unde a intrat în contact cu ritmurile sclavilor africani. Iniţial figurile de Rumba au fost inspirate din universul cotidian al ţăranilor acelor timpuri. Termenul de "rumba" provine din spaniolă, unde desemna la început  petrecerile oficiale, muzica şi dansurile specifice. Ulterior, numele ajunge să descrie nu un dans, ci o femeie cu un stil de viaţă foarte libertin. Pornind de la acestea, la început rumba a fost etichetată ca fiind un dans frivol şi imoral.

Rumba originală era un dans folcloric care îmbrăca forma unei pantomime cu conotaţii sexuale, dansată -paradoxal- pe o muzică cu un tempo alert, cu mişcări caracteristice ale şoldurilor (cuban motion), cu o atitudine dominantă din partea bărbatului şi senzual-defensivă din partea femeii

"Rumba" reprezintă un termen generic, dedicat de profesorii de dans din Statele Unite versiunii modificate a Son-ului cubanez, mult mai lentă şi mai decentă decât varianta originală. Mişcările expresive, lascive şi viguroase ale dansatorilor sunt în armonie cu ritmul imprimat muzicii de către instrumentele de acompaniament, care includ printre altele maracase, clave, marimbola şi tobele Bongo şi Conga. La fel ca şi în cazul altor dansuri, rumba a cunoscut metamorfoze datorate fie trecerii timpului, fie segregaţiei sociale. Astfel, în perioada celui de-al doilea razboi mondial, Son-ul, o variantă mai lentă şi mai rafinată a rumbei originale, reprezenta dansul popular al clasei de mijloc din Cuba.

În Cuba, numeroase dansuri poartă denumirea de rumba. Acestea sunt împărţite în trei ramuri: Yambu, Columbia şi Guaguanco. Yambu este varianta cea mai veche a rumbei, în zilele noastre întâlnit destul de rar, la fel ca şi Columbia, o rumba câmpenească dansată de către bărbaţi. Guaguanco este forma cea mai cunoscută dintre acestea, un dans cu mişcări erotice care a preluat diverse elemente spaniole.

Iniţial muzica a fost scrisă în măsura 2/4 dar mai nou, pentru a uşura abordarea de către compozitori şi cântăreţi a acestui gen, se foloseşte măsura 4/4.

Ca de obicei, este foarte important să discutăm şi rolul esenţial pe care l-au avut profesorii de dans din SUA în  evoluţia şi consacrarea la nivel mondial a acestui dans. În consecinţa, urmează o succintă prezentare cronologică a principalelor momente şi personalităţi americane care au influenţat istoria rumbei.

Prima încercare serioasă de a introduce rumba în sălile de dans din Statele Unite le-a aparţinut lui Lew Quinn şi Joan Sawyer în 1913. Zece ani mai târziu, muzicianul Emil Coleman a adus câţiva muzicieni şi o pereche de dansatori de rumba în New York. În 1925, Benito Collada a deschis clubul "El Chico" în Greenwich Village, unde rumba ţinea capul de afiş. În vara lui 1930, Edward Markx Music Company a scos pe piaţă un cântec intitulat The Peanut Vendor (Vânzătorul de alune) interpretat de orchestra Havana Casino condusă de Don Azpiazu, care a devenit rapid un hit.

În 1935 George Raft a jucat rolul unui dansator în filmul Rumba, un music-hall în care în final eroul caştigă dragostea frumoasei Carol Lombard prin pasiunea lor comună, dansul. Tot în aceeaşi perioadă, Xavier Cugat a format o orchestră specializată în muzica latino-americană. El concertează la Coconut Grove în Los Angeles şi apare în câteva dintre primele filme sonore cum ar fi "In Gay Madrid". Mai târziu, în anii 1930, Cugat cântă la hotelul Waldorf Astoria din New York. Spre sfârşitul decadei, el era recunoscut pentru cea mai de succes orchestră de muzică latino a acelor zile. Însă muzica latino a căpătat un impact cu adevărat semnificativ abia la sfarşitul deceniului al III-lea al secolului al XX-lea. Rumba a fost importată din Cuba (via Miami Beach) în New York, unde profesorii de dans au denumit-o rumba sau, alteori, rhumba. În ţara de origine, dansul a fost denumit Cuban Rumba pentru a se face diferenţa faţa de varianta americană. O altă diferenţă semnificativă între cele două stiluri o reprezintă pasul de bază, care în SUA avea forma unui pătrat (box), iar în Cuba avea forma unui romb (diamond).

În Europa, introducerea dansului latino-american (rumba, în special) s-a datorat lui Monsieur Pierre (principalul profesor de dans din Londra acelei perioade), care, cu entuziasmul, experienţa şi talentul său a fost un excelent promotor al acestui gen de dansuri pe bătranul continent. Începând din 1930 Monsieur Pierre împreună cu partenera sa, Doris Lavelle, popularizează dansurile latino-americane şi introduc în cercurile de dans adevărata Rumba Cubaneză.

În anii '50 a izbucnit un puternic conflict în legătură cu aceste diferenţe între paşii de baza (aşa-numitul război al rumbei). Pe de o parte era Square-Rumba (Carré) adusă în Europa din S.U.A. în 1930 şi standardizată de francezul Lucien David, pe de altă parte, rumba cubaneză. După numeroase discuţii, în 1964, rumba cubaneză a fost acceptată şi recunoscută ca versiune internaţională oficială, fiind folosită în competiţiile de dans sportiv. Tot din acelaşi an datează şi prima ediţie a "Tehnicii Latino" a lui Walter Laird, care a avut un aport important la acceptarea, în cele din urmă, a acestei variante. 

Paso Doble

Paso Doble este cel mai misterios dintre toate dansurile sportive. Nu exista foarte multe informatii legate de istoria acestui dans, iar despre originea lui se pot face doar supozitii. Un lucru este însa cert: contine pasi simpli, de mars.

Paso Doble este singurul dans latino-american ce nu isi are radacinile in cultura "Negro", fiind originar din Spania, descoperit de asemenea si in Mexic. Numele de "Paso Doble" inseamna in limba spaniola "doi pasi" si se poate deosebi de "Paso a Dos" care semnifica "dans in doi". Conceptul de "doi pasi" se refera la natura de mars a pasilor de dans, care pot fi numarati cu 1, 2 pentru stanga, dreapta. Aceasta ar putea sa contrasteze cu descrierea lui alternativa ca fiind "Un pas spaniol", numit asa deoarece pe fiecare bataie a muzicii se calca doar o singura data.

Contrar altor dansuri latino, în pasii spre fata tehnica labei piciorului este identica cu cea a mersului obisnuit (se ruleaza talpa dinspre calcâi spre vârf).  Masura muzicala este de 2/4, tempoul fiind de 60-62 masuri pe minut.

Paso doble este unul din multele dansuri spaniole traditionale care sunt asociate cu diferite aspecte ale vietii speniole. Paso Doble s-a dezvoltat pe baza miscarilor matadorului in timpul coridelor. In acest dans partenerul este mult mai mult in centrul atentiei, partenerei revenindu-i rolul capei. Elementul de legatura intre corida si muzica acestui dans, este dat mai ales de caracteristica muzicii de mars folosita la inceputul coridei. Coridele dateaza inca din vechea Creta, si doar in anii 1700 a fost adoptata si de spanioli.

Dansul acesta este ultimul dans ce se invata in timpul cursurilor de dansuri latino-americane, deoarece se bazeaza pe o coregrafie precis aranjata pe linia melodica, fiind un dans foarte dificil.

Paso Doble a inceput sa castige popularitate in jurul anilor 1920, punctul culminant al popularitatii fiind atins in anul 1926. Paso Doble a fost acceptat ca dans de competitie dupa Al Doilea Razboi Mondial.

In momentul in care incepe muzica de Paso Doble, instantaneu se creaza o atmosfera specific spaniola. Modul de prezentare a acestui dans este cu pieptul larg, umeri desfacuti indreptati in jos, cu gatul tras pe spate, iar capul este inclinat usor in fata spre in jos. Aceasta este pozitia toreadorului care trebuie sa aiba contact vizual permanent cu taurul. De obicei coregrafia este legata de structura melodica a dansului "Espagna Cani", care este dansul tiganesc spaniol, acest dans avand trei bucati crescendo in muzica. Aceste momente sunt usor de remarcat datorita pozelor spectaculoase realizate de catre dansatori, ceea ce adauga grandoare dansului.

Jive

Jive-ul in toate formele lui isi are originile in dansul numit swing. Acesta se formeaza in anii ’20 in cadrul comunitatii afro-americane din New York in stransa legatura cu jazz-ul contemporan foarte la moda in aceste cercuri. In prezent exista peste 50 de forme oficiale de jive printre care Modern, Social, Le Roc, Ceroc, Swing, Jitterbug, Rock’n’Roll, West Coast Swing, East Coast Swing, Lindy Hop, Lindy, Boogaloo sau Jive.

In Europa, prima descriere a Jive-ului a fost facuta in 1944 de Victor Silvester, profesor de dans din Londra. La mijlocul anilor ’70 a devenit dans sportiv.

De-a lungul timpului, dansul a trecut prin mai multe stagii: Ragtime – Swing – Lindy Hop (1927) – Jitterbug. Odata cu expansiunea muzicala din anii ’40 si ’50, din Jitterbug, Jive-ul isi va continua evolutia trecand prin noi stagii, suferind noi si noi influente, generand astfel noi dansuri: Boogie-Woogie, Be-Bop, Rock-and-roll, Twist, Disco, Hustle si Jive.

Muzica de Jive s-a dezvoltat mai ales in perioada anilor ’50 – ’60, continand ritmuri saltarete si melodii placute.

Jive-ul este probabil cel mai energetic dans din sectiunea latino-americana a dansulul sportiv bazandu-se pe chasse-uri sincopate la stanga sau la dreapta (o succesiune de trei pasi laterali in care inchidem talpile pe pasul doi) avand ca tempo ¾, ¼, 1/1 timpi, kick-uri si flick-uri care reprezinta miscari rapide a picioarelor spre podea sau asa-numitul pas rock (rock step) – un pas in spate si recuperarea greutatii pe doi timpi intregi. In competitiile de open exista si figuri specifice swing in care tempo-ul se transforma in quick-quick-slow.

In cadrul competitiilor de dans din Romania jive-ul se danseaza de la clasa valorica “hobby” (este considerat usor de invatat) si este ultimul dans latino in ordinea generala. El dureaza minim 1 minut, este scris in masura 4/4 (patru timpi muzicali pe masura) si are un tempo de 42-44 masuri pe minut (BPM) si de danseaza pe Jazz to Rock, Rhythm & Blues, Disco sau Country .

Dansul presupune dese schimbari de priza intre parteneri si o tensiune crescuta in palmele acestora. Greutatea corpulul este orientata in fata (pe pernita) inclusiv in pasul rock. Fetele executa intoarceri sau piruete foarte rapide, echilibrul fiind esential. Partea de sus a corpului conduce uneori miscarea catre lateral iar genunchii se ridica formand un unghi drept cu restul corpului.

Energia depus de dansatori in jive este foarte mare 1 minut de jive fiind un exercitiu cardio excelent. Dezvolta musculatura picioarelor si abdominala mai ales in kick-uri.

Vals lent

• Valsul a fost introdus in Statele Unite in prima jumatate a secolului al XIX-lea si, impreuna cu Mazurka, Varsoviana si Polka, a devenit cunoscut ca "round dance". Prima atestare documentara provine din Massachusetts-ul anului 1834 si il are ca protagonist pe Lorenzo Papanti, un profesor de dans din protipendada Bostonului acelei epoci. Acesta a fost invitat la o petrecere mondena organizata la resedinta doamnei Otis Beacon Hill, ocazie cu care a facut o demonstratie de Vals Vienez.
• 
  
• Din cauza ritmului alert al Valsului Vienez, destul de pretentios si greu de urmarit de catre dansatorii obisnuiti, a devenit imperios necesara lentificarea sa, compozitorii incepand sa scrie muzica de Vals intr-un ritm mai accesibil. Astfel, in anul 1870, in Statele Unite a aparut o forma mai lenta a rapidului "Vals Vienez", dansata pe un tempo de 90 batai pe minut.
•  

Cunoscut initial sub numele de "Boston", acest dans era caracterizat, printre altele, de intoarceri lente cu miscari lungi si alunecate, partenerii tinandu-si mainile unul pe soldurile celuilalt. O alta schimbare importanta care a avut o influenta foarte mare in dezvoltarea ulterioara a dansului sportiv, a fost cea legata de pozitia labelor picioarelor. Initial acestea erau tinute intoarse in afara, ca in balet, Boston-ul fiind primul dans de salon in care labele picioarelor se miscau pastrand un paralelism reciproc. Aceasta evolutie a fost determinata de introducerea pasilor in fata si in spate in figurile de dans.

Pentru a putea contura o idee in legatura cu impactul social pe care l-a avut acest dans la inceputul secolului al XX-lea, trebuie sa mentionam ca, in general, programul unui bal din acea perioada cuprindea in proportie de aproximativ 75% Valsuri, 25% reprezentand alte dansuri. Boston-ul a fost la originea Valsului Englez, cunoscut in zilele noastre sub numele de Vals Lent. Varianta moderna a acestui dans a aparut in jurul anului 1910, fiind elaborata de catre profesorii de dans din Anglia. Forma actuala a dansului a fost descrisa ca derivand atat din Landler cat si din Boston, imprumutand elemente din amandoua. O alta modificare a reprezentat-o aparitia "ezitarii" (hesitation), care presupunea ca dansatorii sa faca un pas caruia sa i se aloce doi sau mai multi timpi muzicali. Desi Boston-ul a disparut odata cu sfarsitul primului razboi mondial, el este unanim considerat precursorul Valsului de stil international pe care il cunoastem astazi sub numele de Vals Lent.

Un rol foarte important in dezvoltarea Valsului Lent l-au avut doamna Josephine Bradly si domnul Victor Silvester, precum si perechea de dansatori formata din Maxwell Steward si Pat Sykes (campioni ai Angliei). De asemenea, o contributie importanta la standardizarea figurilor acestui dans a avut-o Societatea Imperiala a Profesorilor de Dans (I.S.T.D) si in special Alex Moore.

Dansatorii au inceput astfel sa foloseasca avantajele generate de tempoul mai lent pentru a adauga figuri noi, unele folosind ritmuri sincopate, altele avand la baza "ezitarile". Acestea confereau dansului un farmec deosebit, facandu-l mai interesant de executat si de privit.

Valsul american de astazi seamana cu stilul international, cu diferenta ca se permite o varietate mai mare de pozitii de dans, inchise si deschise, abordare similara celei folosite in dansurile latino-americane. Permiterea despartirii dansatorilor din pozitia traditionala, inchisa de dans da stilului american o libertate de exprimare unica, incluzand genurile dramatic si show. Cu toate acestea, cel putin deocamdata, in competitiile de dans sportiv desfasurate sub egida W.D.S.F. si B.D.F., aceasta abordare este interzisa.

Dupa o evolutie de aproape un secol, Valsul Lent este astazi un dans lin (smooth), caracterizat de actiunea de "swing" (consecinta a combinarii deplasarilor pe orizontala cu variatii pe verticala a centrului de greutate al perechilor).

Actiunea carcteristica de inaltare si de coborare a Valsului se repeta ciclic la fiecare masura dupa cum urmeaza:
      1. inaltarea incepe pe pasul 1,
      2. inaltarea continua pe timpul pasilor 2 si 3
      3. se coboara la sfarsitul pasului 3.

Intoarcerile in ambele directii (orar si antiorar) predomina in structurile coregrafice caracteristice acestui dans. Miscarile de baza la nivelul de inceput includ o succesiune de pasi numita "Chasse turn", picioarele apropiindu-se pe al treilea pas. Exceptia o reprezinta, cum aminteam mai sus, actiunea de ezitare (hesitation), in care nu este facut decat un pas pe prima bataie a masurii, pozitia pastrandu-se pe celelalte doua.

Tango

Tango-ul isi are originile in Spania sau in Maroc si a fost introdus in America Latina (Argentina in special) de catre colonistii spanioli, unde a capatat influente locale (milonga) si africane. Fiind la inceput un dans solo (dansat de un barbat sau femeie) el s-a dezvoltat ca un dans simbolic de lupta intre doi barbati, iar apoi a intrat in bordelurile din porturile Argentinei. Era un dans obscen dansat in cuplu prostituata-client in baruri aglomerate si imbacsite in care trupurile celor doi se atingeau in mod ostentativ, erotic. Partenerii acestor prostituate faceau parte din clasa sociala cea mai de jos a vremii, iar fetele erau nevoite sa stea in partea lor dreapta cu capul inclinat pentru a le suporta mirosul puternic. Aceasta caracteristica a dansului s-a pastrat pana astazi, iar tango-ul se danseaza intr-o pozitie ceva mai compacta tocmai pentru ca pe vremuri se dansa in locuri aglomerate iar bratul fetei cobora pe soldurile baiatului pentru a-i cauta portofelul. In timp tango-ul a fost reintrodus in Europa in saloanele Parisului, fiind de acum un dans de societate mult schimbat si fara statutul de imoral.

Exista mai multe tipuri de tango: argentinian, francez, guacho si standard (international style). In dansul sportiv ne ocupam de forma cea mai evoluata a acestuia – standard, care este si cea mai spectaculoasa.

 

In cadrul competitiilor de dans din Romania tango-ul se danseaza de la clasa valorica “D” si este al doilea dans standard. El dureaza minim 1,5 minute, este scris in masura 4/4 (patru timpi muzicali pe masura) si are un tempo de 31-33 masuri pe minut (BPM).

 

Tango-ul are un numar de caracteristici care il fac unic si deosebit de atragator pe ringul de dans. Se danseaza cu genunchii flexati tot timpul (nu are ridicari si coborari), nu face parte din categoria dansurilor swing. Se crede ca aceasta caracteristica provine de la faptul ca in trecut barbatii erau calareti si dansau in aceasta postura. Deplasarile se fac pe arc de cerc si nu in linie dreapta (in trecut se invarteau in jurul meselor mici si rotunde) si se numesc “walks” – o miscare de baza in tango.

 

Poate cel mai important lucru pe care trebuie sa-l mentionez este caracterul “staccato” al muzicii si al dansului. Acesta inseamna miscari intrerupte si rapide. Dansul nu este fluid, iar trasferul de greutate de pe un picior pe altul se face rapid si dintr-o data – nu este progresiv ca in dansurile swing. Accentul se face puternic pe talpa care calca pe podea cu presiune directa, iar centrul de greutate este proiectat in mijlocul talpii (nu se ruleaza talpa pe podea). Miscarile rapide din cap desavarsesc acest dans.

 

Quick step

Quick step-ul, asa cum am aratat in articolul despre slow-fox, are ca stramos fox-trot-ul dezvoltat in suburbiile New-York-ului in primul razboi mondial. In anii ’20 multe orchestre cantau pe un tempo foarte alert fox-trot si astfel cele doua curente s-au despartit in quick step si slow fox. In 1925 a explodat dansul Charleston care a imprumutat mai multe caracteristici Quick step-ului. Englezii au fost primii care au luat ritmul rapid de fox-trot punandu-l peste figuri de deplasare modificate din charleston (fara loviturile de picior) si numindu-l quick step. Dansul a devenit foarte popular si usor de invatat. In 1927 este introdus si caracterul de dans de pereche si intra in marile competitii de dans ale vremii.

Quick step-ul este un dans colorat, vioi si energetic care inglobeaza pe langa caracterul swing de baza (deplasari largi legate de coborari si urcari ale corpului, aplecari rapide si rotatii) mai multe actiuni ce amintesc de charleston (figuri de picioare spectaculoase), alergari si sarituri. Ritmul de baza este acelasi ca in slow fox si anume slow-quick-quick.

In cadrul competitiilor de dans din Romania Quick step-ul se danseaza de la clasa valorica “hobby” (este considerat usor de invatat si potrivit pentru toate varstele) si este ultimul dans standard in ordinea generala. El dureaza minim 1,5 minute, este scris in masura 4/4 (doi timpi muzicali pe masura) si are un tempo de 50 masuri pe minut (BPM) si de danseaza in general pe muzica orhestrelor de jazz. 

Pentru incepatori dansul imprumuta multe figuri din vals lent executate insa pe un ritm mult mai alert. Tehica ridicarii si coborarii este insa usor schimbata in quick step diferenta dintre cele doua situatii nefiind asa mare ca in vals lent. Dansul este ceva mai liniar, iar figurile de baza specifice sunt “quarter step to right or to left” si “lock steps” dansandu-se pe ritmul slow-quick-quick-slow. Pozitia partenerilor este specifica dansurilor standard, postura fiind larga, lejera si eleganta.

 

Dansatorii depun un efort intens in acest ultim dans dintr-o competitie. In special in coregrafiile de open studiile arata ca 1 minut de quick step reprezinta un exercitiu cardio extrem de eficient – comparabil cu un record de alergare de 1500 m! In timp practicarea acestui dans intareste si sistemul muscular si locomotor.

 

Despre dans in general

Una dintre cele mai usoare si placute metode de a va simti bine si de a va mentine in forma este, fara doar si poate, dansul. Nu se cunoaste momentul in care oamenii au inceput pentru prima data sa danseze, dar, fiind o activitate spontana, aproape universala si strans legata de alte aspecte ale culturii, este posibil ca dansul sa se fi dezvoltat odata cu specia umana. Dansul poate avea caracter ritualic, de arta sau de divertisment.

De ce sa vii la cursurile de dans?

• 

  Pentru ca te mentii in forma sportiva

• 

  Pentru ca vei invata ceva nou, placut si elegant

• 

  Pentru ca este relaxant si distractiv

• 

  Pentru ca vei cunoaste persoane noi

• 

  Pentru ca iti va da incredere in tine

• 

  Pentru ca dansul formeaza caractere

 

Evenimente artistice

Ion Postolachi si Ioana Damsa au obtinut un loc I in Italia, 17.Feb.2012

Pe 12 februarie 2012 s-a desfasurat la Bassano del Grapa (Italia) concursul international de dans sportiv Bassano Open. In cele trei zile de concurs au luat startul peste 500 de perechi din toata Europa. Clubul Rus-Team Ba Citește ►

Gabriele Goffredo si Anna Matus, din Moldova su castigat WDSF International Open Latin, de la Bassano, Italia 2012, 16.Feb.2012

Gabrielle Goffredo si Anna Matus, din Moldova s-au clasat pe primul loc, la WDSF International Open Latin, care a avut loc la Bassano, Italia pe 12 februarie 2012. Au castigat toate cele cinci dansuri (din sectiunea latino). Citește ►

Michael Malitowski & Joanna Leunis au castigat campionatul UK , 01.Feb.2012

Michael & Joanna au castigat recent UK Open Championships pentru a sasea oara! UK Open Dancesport Championship s-a desfasurat intre 17 si 19 ianuarie 2012, in Bournemouth, Anglia. Rezultatele UK Championship Profe Citește ►